Postat de: x3m | 14/09/2010

Cea mai veche bere din lume

„Credem că acestea sunt, de departe, cele mai vechi sticle de bere din lume”, a spus Rainer Juslin, un purtător de cuvânt al guvernului local Aaland, provincie semiautonomă a Finlandei. Sticlele de bere, intacte, au fost dezgropate de pe o epavă veche de peste 200 de ani, care se află la 50 de metri adâncime în Marea Baltică.

Scafandrii au descoperit berea pe când participau la operaţiunea de aducere la suprafaţă a circa 70 de sticle de şampanie descoperite în iulie şi despre care se crede că sunt cele mai vechi din lume.

Berea se găsea pe această epavă a unui vapor pe care autorităţile din Aaland nu l-au identificat şi despre care se crede că s-a scufundat în anii 1800. Originea vaporului şi data exactă a naufragiului nu au putut fi determinate de experţi.

„Temperatura constantă şi slaba luminozitate au furnizat condiţiile optime pentru conservare, iar presiunea prezentă în sticlele de bere a împiedicat infiltrarea apei de mare în dopuri”, potrivit unui comunicat remis joi.

Ipoteza conform căreia sticlele de şampanie ar fi marca Veuve Clicquot, una dintre cele mai renumite din lume, a fost înaintată de autorităţi în iulie, deoarece dopurile purtau încă o emblemă utilizată de această casă. Însă după ce a gustat dintr-o mostră, un reprezentant al mărcii a estimat, la începutul lui august, că băutura provenea mai degrabă de la casa Juglar, în prezent dispărută.

Sticlele de şampanie valorează câteva zeci de mii de euro.

Conţinutul epavei aparţine autorităţilor din insulele Aaland. Acest arhipelag suedofon este afiliat Finlandei, dar dispune de un guvern local autonom.

Sursa: mediafax


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: